Este de aşteptat
ca filmul Batman v Superman: Dawn of Justice să zdrobească box office-ul în
2016. Îl are pe Batman, îl are pe Superman – cei mai populari supereroi creaţi
de DC Comics - plus apariţia, în
premieră, într-o ecranizare al personajului Wonder Woman. Succesul garantat
este demonstrat prin numărul vizualizărilor pe YouTube de la apariţia trailerului până în
prezent – aproximativ 36,2 milioane de vizualizări.
Deşi trailerul
pentru Suicide Squad a apărut două zile mai târziu la Comic-Con, acesta a
reuşit să strângă peste 38,5 milioane de
vizualizări, cu toate că personajele sunt mai puţin cunoscute în comparaţie cu
cele din Batman v Superman.
Ecranizarea Jokerului
a stârnit curiozitatea fanilor din momentul în care s-a anunţat că răufăcătorul
va fi interpretat de Jared Leto. Aşteptările sunt uriaşe deoarece actorul ajunge, inevitabil, să fie comparat cu Heath Ledger şi Jack Nicholson care au reuşit să facă din Joker un personaj memorabil.
O altă atracţie
în Suicide Squad este prima
apariţie într-un film a lui Harley Quinn
– iubita Jokerului – interpretată de Margot Robbie.
Chiar dacă Suicide
Squad este cel mai vizualizat trailer, adevărata câştigătoare este Compania
Warner Bros. care produce cele două filme. Acestea vor apărea în cinematografe în martie
, respectiv, august 2016.
Trailer
Trailer
Sursă VIDEO: YouTube
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu